Absolut oricine ajunge să externalizeze povara morală devine instantaneu atât criminal cât și propagandist. Deoarece aceia care urmăresc să se ocupe ei de greutatea emoțiilor întotdeauna vor ajunge să abuzeze de puterea încredințată.
În religii e simplu. Un zeu cutare i-a spus vecinului tău Dorel, care se droghează pe ascuns cu propria rușine, cum e viața, cât păcat poți duce fără să te scape el pe mita oferită prin plecăciune. Pentru că demnitatea odată pierdută, responsabilitatea actului presupus rău este repetat spovedită. Deoarece asta face creierul, repetă obsesiv evenimente în sinea sa. Ba le chiar repetă fizic deoarece actul plecăciunii iertătoare nu are logică, nu are sens iar demnitatea posesorului de neuroni a fost deja mătrășită.
Iar unui sclav dacă stăpânul închipuit Dorel îi spune că zeul cutare i-a făgăduit o bucată de teren pentru care alții muncesc o viață, atunci el va lupta până la ultima suflare pentru acel teren. Pentru că doar atât are sclavul. Pe sine s-a rătăcit demult. De aceea e dispus să și ucidă...deoarece el este doar pământ. Iar pământul cu conștiință împrumutată îi vede pe toți restul mocirlă, indiferent dacă sunt femei, copii sau chiar propriile rădăcini genealogice.
Așa că poate libertatea e o iluzie și suntem toți pe spectru criminal, dar asta nu înseamnă că nu poate fiecare să se oprească din plecăciune. Iar dacă glasul e prea slab în mulțimea de sclavi care-și urlă propria durere, măcar e al lui/ei. O parte din acea verticalitate poate fi recuperată.
Frumos! Și pe măsura atenției mele limitate 😅
Preach on, sister! ♥️